Cupru

Cuprul reprezintă un oligoelement important pentru organism, asociat cu o serie de metaloproteine, care circulă în cantități mici legat de albumină (aproximativ 10% din valoarea totală de cupru), urmând ca aproximativ 90% din cupru să circule legat de o proteină numită ceruloplasmină.

Cuprul contribuie în diferite procese ale organismului, cum ar fi în metabolismul glucidic, biosinteza catecolaminelor, dar și în producerea hemoglobinei. Pe lângă acestea, cuprul mai este implicat și în formarea legăturilor încrucișate dintre elastină, keratină și colagen de la nivelul firului de păr. Homeostazia cuprului este un proces complex, prin care se asigură nivelul micronutrientului necesar îndeplinirii tuturor funcțiilor în organism. Acest metal este esențial pentru corp deoarece se poate comporta atât ca acceptor, cât și ca donator de proton.

Ficatul stochează o parte din cupru, iar restul îl leagă de o altă proteină, numită apoceruloplasmină, pentru a produce enzima ceruloplasmina. Aproximativ 95% din cuprul din sânge este legat de ceruloplasmină, iar restul este legat de alte proteine cum ar fi albumina.

Numai o cantitate mică este prezentă în mod normal în sânge în stare liberă (nelegată). Ficatul elimină excesul de cupru în bilă și este îndepărtat din corp prin scaun. O parte din cupru este eliminat în urină.

Atât excesul, cât și deficiența de cupru sunt rare. Boala Wilson, o tulburare moștenită rară, poate duce la depozitarea excesivă a cuprului în ficat, creier și alte organe. Excesul de cupru (toxicitatea) poate apărea atunci când o persoană este expusă și absoarbe cantități mari într-o perioadă scurtă de timp (expunere acută) sau cantități diferite pe o perioadă lungă de timp (expunere cronică).