Anticoagulant lupic

Anticoagulanții de tip lupic sunt autoanticorpi care se formează împotriva complexelor alcătuite din fosfolipide și proteine. Deși denumirea sugerează un efect anticoagulant, acești anticorpi sunt, paradoxal, asociați cu un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge (tromboze).

Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală autoimună cronică ce poate afecta aproape orice organ din corp. Această afecțiune este caracterizată prin procese inflamatorii complexe, cauzate, în principal, de dereglări în activitatea limfocitelor B, responsabile de producerea anticorpilor.

Testarea pentru anticoagulantul lupic are un rol important în diagnosticul și monitorizarea LES, dar nu este specifică exclusiv acestei boli. Anticoagulantul lupic poate fi prezent și în alte situații, cum ar fi:

• infecții respiratorii (în special la adulți),

• tromboze venoase sau arteriale,

• pierderi de sarcină recurente, cauzate de blocaje vasculare și afectarea oxigenării fătului.

Pentru a înțelege mecanismul anticoagulantului lupic, trebuie menționat că anticoagulantele, în general, sunt substanțe (naturale sau medicamentoase) care previn formarea cheagurilor de sânge. Ele acționează prin inhibarea formării fibrinei, o proteină esențială în procesul de coagulare.

Analiza anticoagulantului lupic constă în identificarea anticorpilor produși de sistemul imunitar împotriva propriilor fosfolipide și proteine. În bolile autoimune, acești anticorpi pot interpreta eronat țesuturile proprii ca fiind „străine”, ceea ce duce la creșterea nivelurilor lor și la apariția diferitelor complicații, inclusiv tromboze.