PSA liber (Antigen specific prostatic)

Antigenul specific prostatic (PSA) este o serin protează de natură glicoproteică, produsă în principal de epiteliul glandular al prostatei, de unde este eliberată în cantităţi mari în lichidul seminal. Funcţia majoră a PSA constă în clivarea proteolitică a proteinelor formatoare de gel din lichidul seminal, cu lichefierea gelului seminal şi creşterea mobilităţii spermatozoizilor.

Free PSA este forma necomplexata de PSA. Această forma reprezintă o fractiune mai mică la pacientii cu cancer prostatic netratat decat la cei cu hipertrofie benigna de prostata. Pe masura ce procentul de fPSA scade, probabilitatea ca un cancer sa fie prezent crește. În schimb, un procent mai mare de fPSA indica o probabilitate mai mica de cancer.

Pregătire

Se recomandă recoltarea înaintea efectuării unei manevre asupra prostatei (tuşeu rectal, masaj prostatic, biopsie prostatică, prostatectomie) sau la minimum 3 săptămâni de la efectuarea acestora. Înaintea recoltării se evită mersul pe bicicletă şi exerciţiile fizice de tip fitness.

Indicații

-diagnosticul cancerului de prostată la bărbaţi, în asociere cu tuşeul rectal şi biopsia de prostată;
-managementul pacienţilor cu cancer de prostată.

Metoda

ELISA/CLIA

Cod MT06C
Zile lucrătoare 1-2
Materiale Sânge venos

180 MDL

Programează-te

Analize de laborator

Servicii imagistice

Consultații specialiști

Programările efectuate pentru consultații medicale și servicii imagistice se realizează cu cel puțin 72 ore înaintea datei programate!